Andra Petrariu - Asociația pastel

Cel mai frumos cadou de ziua mea

776 RON Donatii stranse
77.6% Complete
1,000 RON Target
8 Donatii
Vreau sa fac o donatie!

 

Diminețile la radio încep de fiecare dată cu gândul la oamenii care ne ascultă, dar și care ne împărtășesc poveștile lor. Cu gândul la stările lor și la inspirația pe care o pot oferi, dar și primi în schimb fiecare dintre ei. E plăcut să știi că vocea ta poate străbate zeci, sute, mii de kilometri și poate ajunge la urechile oamenilor la care nici nu te aștepți, cu convingeri și moduri total diferite de a trăi. Uneori poți fi ascultat doar în trecere, alteori poți contribui la formarea unor opinii, la schimbarea unor păreri, la îndrumarea oamenilor de a construi împreună lumi mai bune în care să trăim. Anul acesta aleg să îndrum oamenii dragi mie ca de ziua mea să-mi dăruiască ajutorul de care alții au nevoie. Anul acesta mă implic și împreună cu voi sper să reușesc să ajut Asociația pastel să poată dota secția „Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie” din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta Maria Iași cu echipamente absolut necesare în terapiile de care au nevoie copiii-pacienți. Sunt copii care s-au născut cu un handicap asociat sau nu unui sindrom, precum și copii care au dobândit handicapul în urma unui accident sau în urma altor boli. Sunt copii pentru care pasul metaforic în îndeplinirea unui vis pică în umbră, în spatele pasului fizic de care au nevoie mai mare. Ajută-mă să ajut!

Ajută-mă să ajut!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

Asociația pastel

Misiunea noastră este să educăm, să inspirăm și să ajutăm oamenii și companiile să facă fapte bune cu recurență. Vrem să fim locul unde fiecare persoană dornică să se implice găsește cauza potrivită. Ne dorim să creăm puntea dintre neajunsuri și dorința de a fi mai buni.

Echipament pentru speranță

Scop proiect - Echipăm un centru de stat ce necesită instrumentar adecvat pentru a-și duce mai departe misiunea: recuperarea fizică a copiilor de 0-18 ani cu deficiențe motorii severe.

Dăruiește ziua ta ~ 2022

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți

8 Donatii

SDE

50 RON
La multi ani copilut! :*
17 Jan 2022

Giorginel Arapasu

150 RON
16 Jan 2022
16 Jan 2022
16 Jan 2022
14 Jan 2022
La multi ani, Andra Petrariu! Este frumos gestul tău de a dona cadoul tau copiilor de la Pastel
13 Jan 2022

Anonymous

50 RON
13 Jan 2022

Anonymous

105 RON
13 Jan 2022